
16/05/2024
Fuse Digital
Serviciile de web design sunt destinate tuturor celor care urmăresc să își consolideze prezența în mediul online prin crearea unui website. În 2024 există două metode principale prin care poate fi construit un site web. Sistemele de management de conținut au devenit o alternativă accesibilă și practică în acest scop, indiferent de nivelul de pregătire în ceea ce privește cunoștințele de web design. În timp ce CMS-urile (content management systems) se asigură ca procesul de construire a unui website să fie la îndemâna oricui, acestea vin cu limitările lor. Majoritatea limitărilor impuse de CMS-uri lipsesc în cazul realizării unui website de la zero, prin scrierea de cod (hard coding). Descoperă în continuare ce este mai exact un CMS și care sunt beneficiile creării unui website de la A la Z prin scriere de cod.
Un sistem de management de conținut (sau un CMS) este un software care permite construirea unui website și crearea, gestionarea, editarea conținutului cu relativă ușurință, în lipsa unor skill-uri tehnice avansate. Câteva exemple de CMS-uri populare sunt WordPress, Shopify sau Wix.
CMS-urile funcționează în mare parte pe baza unui editor vizual de tip WYSIWYG (What You See Is What You Get). Ce înseamnă asta? Editorul de CMS permite afișarea designului website-ului în timp real. Modul în care arată website-ul în procesul de creare corespunde cu modul în care va fi afișat ulterior. Interfața de editare a unui sistem de management de conținut oferă funcționalități similare celor mai comune aplicații de editare de conținut precum MS Word. Fiecare tip de conținut (de exemplu foto, text, elemente grafice) e asociat unui bloc de conținut care permite modificări de bază într-un mod accesibil userilor mai puțin tehnici.
Cu toate acestea, pe lângă beneficii, CMS-urile vin la pachet și cu o serie de dezavantaje de care trebuie să ținem cont. Iată cele mai întâlnite motive pentru care un website creat de la zero este mai eficient decât unul creat printr-un CMS.
Prin procesul de hard coding - respectiv prin crearea unui website prin scriere de cod fără implicarea unui CMS - securitatea, calitatea experienței utilizatorului și nivelul de personalizare sunt mai ridicate. Alte beneficii ale unui website creat 100% prin cod sunt:
Un website creat de la zero asigură posibilitatea de a-l actualiza oricând în funcție de nevoile și preferințele specifice ale business-ului tău. Mai ales în 2024, când conținutul online tinde să fie adesea replicat, e important ca personalizarea contentului să fie o opțiune nu doar disponibilă, dar și integrată în strategia de marketing digital. Crearea unui website prin scrierea de cod, în schimbul folosirii unui CMS, asigură această customizare, atât la început cât și în momentul scalării website-ului.
Urmează să creezi un website pentru afacerea ta? Descoperă serviciile noastre de web design în București. Contactează-ne pentru detalii.

Fuse Digital
2026
Copyright